De cele mai multe ori, în timpul terapiei, conștient sau nu, copilul meu interior iese la suprafață. Copiii cu care lucrez pot simți acest lucru și adesea se conectează cu el pentru a-și comunica nevoile. Când începe o ședință, de obicei am un plan pentru ziua respectivă care echilibrează solicitările părinților cu nevoile copilului. Cu toate acestea, totul se poate schimba în momentul în care copilul intră în cameră și simt o anumită stare intensă din partea lui, remodelând complet planul meu.

Un exemplu recent s-a întâmplat cu un copil de opt ani diagnosticat cu TSA și non-verbal. Ședința a început normal și am început activitatea planificată. Aproximativ la jumătatea acesteia, am simțit că îi pierd atenția—deși rămânea tehnic implicat, părea absent. Am schimbat activitățile, dar s-a întâmplat același lucru. Am decis să opresc totul și să creez un plan nou în câteva minute.

În timp ce mă gândeam la noul plan, l-am observat stând pe canapea, privind în gol cu o postură melancolică. M-am apropiat, l-am mângâiat ușor pe cap și m-am așezat lângă el. Când m-am oprit din a mă juca cu părul lui pentru a continua planificarea pe telefon, mi-a luat telefonul și l-a pus pe masă. Cu cealaltă mână, mi-a apucat tricoul, a expirat brusc în timp ce se apleca spre mine și și-a rezemat capul pe umărul meu, strângându-și mâinile în jurul mâinilor mele ca o jucărie de pluș înainte de culcare.

Când ochii noștri s-au întâlnit, am putut citi în privirea lui nevoia de relaxare emoțională prin prezența mea și dorința pentru câteva momente de conexiune pură, autentică. Acest lucru a permis copilului meu interior să iasă pe deplin la suprafață, astfel încât să mă pot asigura că el se simte în siguranță, înțeles și iubit în acel moment. După aproximativ cincisprezece minute de conexiune emoțională profundă, s-a ridicat, s-a așezat la masă și a dorit să reia activitatea inițială cu bucurie. În ochii lui, am putut citi: „Îți mulțumesc că m-ai înțeles.”

În acel moment, adultul din mine s-a conectat cu copilul meu interior și i-a permis să curgă liber, oferind băiețelului din fața mea întregul spectru emoțional de care avea nevoie.

La sfârșitul ședinței, am împărtășit acest moment cu părintele, care a fost fericit că l-am înțeles și am comunicat cu el atât de eficient.

Gabriel Ariasu